Friptura de vitel de lapte

Pentru friptura cea mai buna parte este pulpa, capacul si cotletul. Carnea se sareaza putin si se pune si un praf de piper. Pentru ca feliile sa aiba o forma frumoasa, se vor lega cu sfoara circular. Se aseaza in tava sau cratita smaltuita, se pune putin zarzavat taiat in sferturi pentru gust, se stropeste bine cu untdelemn si se da la cuptor ca mai sus. Se frige cam o ora, stropindu-se mereu cu sosul, in care se pune cate putina apa sa nu se arda. Se poate frige si cu capac, ca sa nu se usuce. Cand este gata, se dezleaga sfoara si se taie felii transversal pe fibre.

La carnea de vitel fripta cum s-a aratat mai sus se poate face un sos cu smantana. Pentru friptura din jumatate de kg de carne se freaca 150 gr smantana cu o lingurita rasa faina si 2-3 linguri de apa rece. Se toarna peste friptura dupa ce s-a scos zarzavatul (care a fost pus numai pentru gust). Se mai da la cuptor 5 minute, apoi se serveste taiata felii, cu diferite garnituri de orez, macaroane, cartofi, soteuri de legume.

0 Comments on “Friptura de vitel de lapte”

Lasa un comentariu: